Abandonul

DSC_0007

…Asemeni unui fruct pe o ramură, la capătul unei ramuri, un fruct care nici măcar nu visează, un fruct provenit dintr-o floare nu stearpă ci nepolenizată, un fruct care nu mai face altceva decît să aştepte, să aştepte să se pîrguiască, lipsit de seminţe şi a cărui pîrguire nu reprezintă şi nu este împlinirea, un fruct lipsit de împlinire şi care nu asta aşteaptă la capătul a ceea ce este această aşteptre ci pur şi simplu să se pîrguiască, să se desprindă de pe ramură şi să cadă, împins de forţa gravitaţiei în ţărîna în care nu va naşte nimic şi pe care sau în care nu va putrezi ci se va usca sub soarele pîrjolitor sau blînd, se va chirci şi scoroji pînă va fi redus la starea de pulbere stearpă împăştiată de vînt în uitare, dintr-o formă a nefiinţei într-alta, mai completă.

…Asemeni unui soldat rănit, zăcînd chircit într-o adîncitură de pămînt, o adîncitură cît cea lăsată dimineaţa, la trezire, de un trup pe o saltea şi pe pernă, între bulgării uscaţi de pămînt. Chircit pe-o parte, pe partea dreaptă, rănit fără a şti însă unde anume, în trupul său, se află rana aceea, cu genunchii aduşi în dreptul abdomenului şi fără să-l doară nimic, ştiind doar că rana o are undeva în faţă, nu în spate, că glonţul sau schija sau ce-o fi fost a venit din faţă şi nu din spate şi neştiind măcar nici cînd, nici cum se petrecuse totul, lipsit de memorie, incapabil să-şi amintească ceva din tot ceea ce fusese înaintea acestui moment, acestei clipe liniştite, lipsite de vînt, în care zace în adîncitura caldă a ţărînii, nici măcar felul în care şi clipa în care a fost rănit şi nici căderea, alunecarea în această aşteptare stearpă, lipsită de speranţă sau de coagularea ei în vis, privind printre plantele, printre buruienile încremenite verde prăfos, în lungul platoului aproape neted spre marginea lui care se află la una, două, cel mult trei sute de metri în faţa lui şi care coboară brusc în valea întinsă în cîmplie pînă la poalele munţilor albaştrii şi atît de îndepărtaţi încît de aici, de unde stă el, nu se vede nici cea mai înaltă dintre creste trecîd peste marginea bănuită doar a platoului, acolo de unde, mult prea aproape pentru a fi linia orizontului, plantele, buruienile se opresc şi lasă loc cerului cenuşiu. Şi poate că cerul nu este cenuşiu, poate este albastru şi plin de catedrale albe de nori, visătoare şi reverberative dar ochii săi îl văd cenuşiu, nu mohorît ci opac, asemeni sticlei unui bec mat, stins, căci nu e soare, pielea mîinilor şi a feţei nepierzîndu-şi sensibilitatea şi simţindu-l dacă ar fi existat şi apoi neexistînd umbra. Plantele, peretele îndoiturii, adînciturii de pămînt în care stă chircit şi bulgării de pămînt neavînd umbră, de parcă lumina, opacă la rîndul ei, ar izvorî de peste tot, nu doar din cer ci din fiecare suprafaţă, constantă, identică, fără gradări, chiar şi din hainele şi din mîinile lui. Nu speră nimic şi nu visează, fără memorie, aşteaptă doar, aşteaptă fără să-l doară trupul, fără să-l chinuie neştiuta şi prezenta rană, aşteaptă ca totul să se termine. Fără spaimă, fără frenezie, fără grabă.

Şi totuşi nu asemeni plantelor, buruienilor încremenite, răspîndite singuratice, sub ochii lui, peste platou şi nici asemeni bulgărilor de pămînt în aşteptarea lor de a se contopi cu ţărîna maternă sau de a se transforma în pulbere pe care vîntul, în clipa în care s-ar stîrni iar, să o poarte la cîţiva paşi ori la mii de leghe depărtare. Ci gîndind. Deşi nu cuvinte i se perindă în minte ci imagini, cînd în înşiruire de film, cînd în colaje tematice. Privirea i se plimbă peste platou şi are impresia că poate să îşi amintească sau mai degrabă să vadă, ca şi cum s-ar afla undeva deasupra, de unde s-ar putea zări marginea platoului şi valea nesfărşită spre cîmpia la capătul căreia zarea este zdrenţuită de culmile de cristal ale munţilor albaştrii. Şi pe platou, răsfiraţi, văzuţi din spate, de culoarea pămîntului şi a zilei, camarazii mergînd, furişîndu-se spre marginea platoului, asemănători pînă la a fi identici, mogîldeţe tăcute, strecurîndu-se înainte în linişte şi deodată platoul rămase pustiu în timp ce simte, cu mintea şi logica decît cu cele cinci simţuri şi fără măcar să-i poată vedea cu ochii imaginaţiei, cum înaintează mai departe în vale, răsfiraţi spre şi apoi pe cîmpie, tot mai mărunţi, tot mai vagi, pînă dispar în freamătul stins al apei morţilor, el continuînd nici măcar să-i vadă cu ochii imaginaţiei ci să-i simtă pulsînd viu, acolo, în faţa sa, departe şi pulsaţia lor totuşi lîngă sine, înaintînd în urmărirea sau după sau înspre duşman. Un duşman pe care nu şi-l aminteşte, nu-l vede, nici măcar nu şi-l poate imagina ci doar ştie că există, pentru că e logic şi altfel ar fi absurd, să nu existe şi pentru că există totuşi un război, războiul, care nu poate fi dus contra unor umbre şi mai presus de orice argument, de orice alt argument, neştiuta şi prezenta rană. Şi el continuînd să stea în liniştea lui apatică şi lipsită de disperare, neaşteptînd nici un brancardier căci îşi dă seama, fără să fie nevoit să se ridice-ntr-o rînă şi să dea cu ochii roată peste platou, nu numai că n-a mai rămas nimeni şi toţi au trecut mai departe şi că nu va veni nimeni dar şi că este nu doar singurul rănit de aici, dintre ei, ci şi că în afară de el, de ţărînă şi plante nu mai e nimeni pe platou, nici măcar un mort, o pasăre sau gîze. Abandonînd şi cea din urmă speranţă care nu pierea niciodată în el, aceea că atunci cînd totul e negru şi nimic nu lasă să se vadă o undă de lumină trebuie să intervină neprevăzutul; ca şi cum ar fi existat un timp, un spaţiu temporal în care neprevăzutul putea exista şi care timp trecuse definitiv, irecuperabil. Şi atît de liniştit căci nu ştie ce îl aşteaptă, ceea ce va sosi în curînd, ultimul şi cel mai crîncen chin înaintea sfîrşitului: clipa cînd va înceta să mai audă, să mai simtă pulsul celorlalţi lîngă el şi în faţa lui, cînd va rămîne, pînă la urmă, în liniştea aceea totală, singur, fără amintiri, fără imagini de fiinţe vii, ca pe o planetă pustie, ca singura fiinţă vie rămasă în univers.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s