Neputinţă (spovedanie)

Entuziasm. Ar trebui să începem prin a ne defini termenii. Pentru că – dincolo de definiţiile din dicţionare şi encilcopedii – fiecare din noi înţelege – şi mai ales simte – fiecare cuvînt în modul său propriu, prin prisma experienţei şi trăirilor sale.

Entuziasmul, pentru mine, este o stare de exaltare DE MOMENT. Punct.

Entuziasm este şi manifestarea suporterilor la o întrecere sportivă.

Entuziasm este şi manifestarea fanilor la un concert sau la întîlnirea cu vedeta preferată.

Entuziasm este şi manifestarea susţinătorilor unei formaţiuni politice sau unor lideri politici cu ocazia victoriilor celor susţinuţi de ei.

Entuziasm este şi manifestarea spectatorilor la spectacolele de orice fel – de la concertul simfonic la striptease-ul feminin şi masculin.

Entuziasmul este aşadar o stare ce poate fi provocată de o multitudine de factori – de la cei sublimi la cei abjecţi, fără deosebire.

Şi, cum precizam, asemeni fericirii, este o STARE de moment. Nu poate dura.

De aceea este o stare care iese din sfera mea de interes. Obsesia mea este A CUNOAŞTE pentru A ÎNŢELEGE. Şi abia de aici, cred eu, începe DRUMUL, CONSTRUCŢIA.

Entuziasmul are respiraţie scurtă. Cum bine observa Dostoievski, sînt oameni – tinerii în special – care sînt gata pentru ţara sau idealul lor să sară în foc, să meargă la război sau la moarte, dar dacă pentru acelaşi lucru le-ai cere o muncă îndârjită şi disciplinată de mai mulţi ani, n-ar fi capabili să o facă.

Entuziasmul poate fi frumos în efemeritatea lui dar personal iubesc generozitatea dăruirii de zi cu zi a modestei furnici spre binele furnicarului, a „greierului” care transpiră ore-n şir la pian, vioară sau alt instrument, a învăţăcelului ce adună strop cu strop cunoaştere din care va decanta, poate, înţelepciune, a călugărului în ruga sa permanentă pentru păcatele altora…

Anumite entuziasme mă emoţionează – dar nu ele în sine, ci solidaritatea şi frumuseţea umană ce le declanşează…

Altfel, mă simt străin de ele – străin chiar faţă de entuziasmele mele trecute…

Nu mi-am dorit niciodată şi nu-mi doresc nici acum să provoc entuziasmul nimănui, nici măcar pentru o cauză nobilă…

Căci beţia entuziasmului – curată, ca a puştilor din piaţa Universităţii din 21 decembrie 1989 sau vulgară, ca a fanilor strînşi pe stadion să-l aclame pe Michale Jackson – tot beţie rămâne…

Pusă faţă în faţă cu seninătatea unui Ioan Iacob Hozevitul, nu-mi poate trezi decît, cel mult! un zîmbet înţelegător…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s