Eu sînt

Cineva, de mult, m-a rugat să particip la un test. Mi se dădeau nişte cuvinte şi eu trebuia să completez cu ce voiam eu. Aşa a ieşit textul de mai jos. Unde cu italice sînt trecute cuvintele obligatorii – celelalte sînt cele create de mine.
Cînd am văzut rezultatul, mi-a plăcut. Mi s-a părut că sună a poezie.
Voi ce spuneţi?

Eu sînt meschin, hidos şi laş

Aş vrea să ştiu cărarea spre oraş

Aud oglinda picurînd culori

Văd moartea dîrdîind în zori

Vreau înapoi, în vechiul Paradis

Eu sînt vînat ca un proscris

 

Mă prefac în bube şi noroi

Simt spaimă cînd zîmbeşte ziua-n voi

Ating o rană plină de puroi

Mă îngrijorează lumina bolnavă de ger

Eu sînt murdar, miop, stingher

Ştiu monştrii toţi, pe fiecare

Spun adevărul care doare

Visez coşmarul zilei care trece

Sper umbra-mi să o sar cîndva

Eu sînt mîrşav, greţos, de mucava.

Anunțuri

Bate un clopot în dungă ţărîna

Bate un clopot în dungă ţărîna

Uscată e floarea de măr şi cais

În zare se-adună crispată furtuna

Şi plouă cu sînge în Paradis.

 

Orbirea cuprinde nălucile ceţii

Albastrul prelinge pe cruci Violet

Şi îngerii morţii se-ntrec cu ereţii

Cînd coruri meschine bocesc în falset.

 

Apleacă-Te Doamne şi vezi-ne Ruga

Pogoară-ne-n suflet iubirea Luminii

Căci astăzi călăii îşi leapădă gluga

Şi rodul pe veci îl pierdură măslinii.

 

Uleiul uscat e în candela stinsă

La glezne e sîngele-n Ierusalim

De grele păcate e Lumea ca ninsă

Şi-n faţa Oglinzii cu toţi ne codim.

 

Pe stradă merg umbre de beznă adîncă

Dorm oameni, cu toţii, sub gheata de fier

Copiii aşteaptă Crăciunul şi încă

Ne doare adînc alungarea din cer.

 

E soarele negru al disperării

Stăpîn peste noi şi peste oraş

Bolnavii adulmecă ziua-Înălţării

Cu gînduri spurcate de oameni pizmaşi.

 

*

 

Ajută Doamne necredinţei mele

În ceasul care vine să nu cad în abis

Să nu-mi pierd veşnicia sub cnutul clipei grele

Nici sufletu-mi să ardă în focul cel nestins!

De sărbători

De sărbători nu mai vreau să fiu singur

e clar,

scot iepurele din buzunar

să văd cît e ceasul.

Limba-i atîrnă, strîmb îi e nasul:

aşadar

mai este o veşnicie

pînă să fie

sărbătoare

pe uliţa murdară şi răbdătoare

a vieţii mele.

Nădejdea-i undeva pe sub podele

zgîrmă săraca, timidă,

ar vrea să iasă din crisalidă

în ger.

Înger,

bun păzitor cu paloş de foc,

vin sărbătorile şi banii-s – ioc!

Singurătatea mă strînge de beregată

nu mai am mamă, nu mai am tată

iar tu,

răzgîiată

zgîrii cerul de cenuşă

şi bezna se scurge pe sub uşă.

Iată

se apropie cu pelerina ca o boare

şi coasa pe umăr:

” – Nu doare.

De sărbători nu vei mai fi singur,

e clar.

Vom merge-mpreună în soare

umăr la umăr.”

Iubito, sînt un tip curios,

spune-mi măcar

cine-o să-ţi spele vasele

cît eu cu ea

vom valsa?